Diversitatea lumii vii
Diversitatea lumii vii: rezumat pentru BAC biologie vegetală
1. Clasificarea organismelor
Lumea vie este atât de diversă încât organismele au fost grupate în sisteme de clasificare. Principalul criteriu de clasificare este cel reproductiv.
- Unitățile de clasificare se numesc taxoni (din grecescul taxis = ordine).
- Ramura biologiei care se ocupă cu clasificarea organismelor se numește taxonomie.
Categoriile sistematice, de la cea mai largă la cea mai restrânsă:
| Categoria | Ce cuprinde |
|---|---|
| Regnul | încrengături cu caractere comune |
| Încrengătura | clase cu caracteristici generale comune |
| Clasa | ordine cu caractere asemănătoare |
| Ordinul | familii cu caractere comune |
| Familia | genuri înrudite |
| Genul | specii cu caractere foarte apropiate |
| Specia | indivizi asemănători, cu strămoși comuni, care se încrucișează și dau urmași fertili |
Apare des la bac
Specia este unitatea de bază a clasificării.
Nomenclatura binară (sistemul binominal) a fost introdusă de Carl Linné. Denumirea științifică are două cuvinte, în latină:
- primul este genul și se scrie cu literă mare;
- al doilea este specia și se scrie cu literă mică.
Exemplu: Allium cepa (ceapa).
Exemplu: încadrarea omului — regnul Animalia, încrengătura Chordata, clasa Mammalia, ordinul Primate, familia Hominidae, genul Homo, specia Homo sapiens.
Cele cinci regnuri
- Monera (procariote)
- Protista
- Fungi
- Plantae
- Animalia
Regnul Monera cuprinde organisme procariote: materialul genetic se află liber în citoplasmă, sub formă de nucleoid. Celelalte patru regnuri cuprind organisme eucariote, cu nucleu delimitat de o membrană dublă, organite celulare, diviziune mitotică și meiotică.
Verifică-te
2 grile despre ce ai citit, cum apar la bacalaureat.
Grila 1 din 2
Unitatea de bază în clasificarea organismelor este:
Grila 2 din 2
În denumirea științifică Allium cepa, primul cuvânt reprezintă:
Continuă lecția: încă 10 pagini
Lecția întreagă e gratuită și o poți citi din cuprins. Cu un cont îți salvăm progresul.
Creează cont gratuit Ai deja cont? Intră în cont